Cum alegem cel mai bun aer condiționat?
Acum 2 săptămâni
luni, 5 noiembrie 2012
Cand Marion Cotillard e de-ajuns: Rust and Bone (2012)
Bineinteles ca putini isi amintesc de Jacques Audiard pre-Un Prophete si Un Prophete e, fara indoiala, un bun inceput. Excelent chiar. Singura problema e ca post-Profetul asteptarile sunt destul de mari. Si cu standardele astea precise e destul de greu; de cele mai multe ori nu pot fi atinse.
De rouille et d'os e un film pe care eu l-am asteptat cu foarte mare interes anul asta, dupa cum se poate citi aici. Ca e regizorul, ca e Cotillard, ca trailerul arata foarte bine, nu mai conteaza motivul. Asteptarile erau imense si-am vrut foarte tare sa fiu impresionata. Din pacate, filmul m-a dezamagit. Nu e prost, departe de mine gandul, dar nu se pliaza asteptarilor. Mi s-a parut umtl prea melodramatic si usor previzibil/ hollywoodian spre sfarsit. E ciudat totusi (si reconfortant, trebuie sa recunosc) cum Audiard reuseste sa mentina un echilibru intre melodrama si realitate cruda pe parcursul a trei sferturi din film. Doar ca la sfarsit totul sa se prabuseasca intr-o scena baiguita si impleticita.
Mi-a placut mult Marion Cotillard in rolul lui Stephanie, o femeie puternica si sigura pe ea a carei viata se schimba radical in momentul in care-si pierde ambele picioare intr-un accident aparent stupid. Momentul in care devine constienta de ce i s-a intamplat, intinsa pe patul de spital, este poate, "varful" filmului. Reactia ei are un efect devastator pentru spectator (recunosc, mi s-au umezit putin ochii)si totusi e extrem de ne-teatrala si deloc stridenta. Fiind nevoita sa-si recalibreze viata, ea construieste o relatie cu Alain (Matthias Schoenaerts), un barbat responsabil cu securitatea intr-un club de noapte.
Prima jumatate a filmului e construita, de fapt, in jurul lui Alain, o namila de om, schilodit din punct de vedere emotional, care impreuna cu fiul lui de cinci ani isi reincepe viata in Antibes cu ajutorul surorii sale.Momentul intalnirii celor doi e lipsit de sclipici si transmite clar intentiile lui Alain, care isi doreste doar o aventura de-o noapte, care, spre dezamagirea lui, nu se fructifica.
In urma accidentului, Stephanie reia legatura cu Alain si intre cei doi se dezvolta o relatie ciudata de prietenie (simbioza?), fiecare oferindeu-i celuilalt ceea ce ii lipseste: Alain devine Corpul (implicit puterea fizica de care ea are atata nevoie) iar Stephanie devine Sentimentul , centrul emotional din care el isi trage puterea sa mearga mai departe.
Bineinteles ca lucrurile se complica putin in momentul in care intre cei doi intervin partidele se sex cu caracter usor cinic, care pentru ea ajung sa semnifice mai mult decat simpla placere fizica. El, din contra, e inca la stadiul de masinarie care functioneaza strict in concordanta cu nevoile sale fiziologice. Pe modelul "pumnii mei minte nu are", singurul lucru care il ridica in proprii lui ochi sunt luptele de strada la care participa in mod regulat. In peisajele morbide de la marginea orasului, cu oameni care pariaza pe sansa sa de a sta in picioare, Alain devine un soi de zeu. Aici e singurul loc in care lipsa de emotie si de umanitate e ridicata la stadiul de caracteristica suprema.
Dupa cum am spus, ultima parte a filmului e dezamagitoare. Daca trebuie o maturizare a personajului, o gradatie crescatoare, ea e facuta in detrimentul filmului ca intreg. Nu pot sa explic cat de mult m-a deranjat scena pe care n-o s-o numesc... Rezolvarea asta a povestii mi s-a parut foarte ieftina si grabita, ca si cand in cinci minute Audiard si-a incheiat slitul si n-a zis nici macar buna ziua. Stiu ca, poate, comparatia e usor grafica dar exact asa am simtit finalul. Probabil ca regizorul o fi vrut sa fie extrem de explicit si sa ne serveasca "maturizarea" rapid, cu polonicul direct din oala.
Astea fiind spuse, Rust and Bone e un film foarte frumos din punct de vedere vizual. Lumina puternica si intunericul sufocant alterneaza mereu intr-o succesiune usor dansanta, in perfecta armonie cu viata interioara a personajelor. Iar coloana sonora e placuta chiar si atunci cand esti nevoit sa asculti Fireworks cantata de Katy Perry. De iertat pentru ca ALexandre Desplat a facut o treaba excelenta cu coloana sonora originala.
Pentru cei care, la un moment dat, vor vrea sa-l vada am un singur sfat: Incercati sa va tineti asteptarile la un nivel mediu asa. Stiu ca e greu dar promit ca veti savura experienta Rust and Bone mai mult decat am facut-o eu. Nota mea e 7 si astept cu inters urmatorul film al lui Jacques Audiard.
Trailer
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Dacă îţi place Marion Cotillard, probabil ai văzut deja "Jeux d`enfants", dacă nu, trebuie neapărat sa îl vezi :D
RăspundețiȘtergereDa...l-am vazut. Poate ar trebui sa-l revad ca a trecut ceva vreme... Mu-a placut mult combinatia Cotillard+ Canet
ȘtergereDa, Cotillard a jucat foarte bine, Canet a fost genial. Mi-a plăcut mult cum a jucat şi Josephine Lebas-Joly (Sophie în copilărie)
RăspundețiȘtergeream vazut de ceva timp trailer-ul si mi-a atras atentia, mai ales atunci cand actrita franceza e una dintre preferate...cu ocazia asta citesc si prima recenzie la adresa acestui film...pe mine m-ai convins...din cate descrii mi se pare un film destul de trist :(
RăspundețiȘtergereE foarte melodramatic Si nu e rau. Dar sfarsitul e a bit of a let-down.
ȘtergereSalut am dat peste blogul tau si m-am gindit sa te intreb daca as putea sa iti las un film no-budget de 64 de minute pe care l-am facut recent? Asa pentru o parere?
RăspundețiȘtergereUite un link al paginii filmului
http://facebook.com/dormitrezestete
si un trailer
http://www.youtube.com/watch?v=LW2SxxGF4aw
Multumesc frumos
Stefanescu Andrei
imi cer scuze, am scris aici pentru ca nu am gasit o adresa de contact