Leapşa cinefilă: Soundtrack-uri memorabile

Am dat şi eu de-o leapşă interesantă pe care m-am gândit s-o execut ca o fată silitoare ce sunt. E vorba de soundtrack-urile care mi-au rămas în minte în micile mele peripluri prin lumea asta vastă a cinematografiei. Nu am stat să-mi scormonesc memoria după nu ştiu ce super filme. Le-am înşirat pe alea care mi-au rămas în minte. Mi-au ieşit, tragic, 13 in total. Cum nu sunt superstiţioasă nu am de gând să îmi mai storc mintea pentru încă unul. Sunt mulţumită de număr. Leapşa am preluat-o de la Angela care mi-a pasat-o uşurel în weekend dar se pare că a plecat de la Bogdan. Să purcedem aşadar:

13. Yann Tiersen- La Valse D'Amelie- Soundtrack-ul făcut de Yann Tiersen pentru filmul ăsta e extrem de fain şi extrem de cunoscut. Bineînţeles că şi filmul, ca şi muzica, are dimensiunea asta uşor ludică care atrage. Să nu uităm şi de celalaltă micuţă bijuterie care se cheamă Comptine d'un autre été: l'après-midi. Nu-şi rămâne decât să închizi ochii şi să visezi.

12. Francoise Hardy- Le Temps de L'Amour din ultimul film al lui Wes Anderson despre care am scris aici. Ţin minte că unul din lucrurile care m-au convins să merg să-l văd a fost melodia asta care apare şi în trailer. Mi se pare extrem de potrivită filmului şi urechilormele sensibile.

11. The Sirens- Go to Sleep Little Baby din ingenioasa comedie a fraţilor Coen, O, Brother Where Art Thou. Bineînţeles că sunt fană a soundtrack-ului ca întreg dar melodia asta, trebuie să spun că e hipnotizantă. Aş fi fost transformată şi eu, lejer într-o broscuţă dacă aş fi fost acolo. You and me and the devil makes three...

10. Ry Cooder- Paris, Texas pentru filmul excelent al lui Wim Wenders, Paris, Texas. Acordurile astea bluesy de chitară sunt perfecte pentru imaginile alea austere cu peisaje arse din filmul ăsta. Evocă exact prăfuitul Texas şi parcă o anumită fobie a spaţiilor deschise, infinite. Mi se pare c-a şi luat Oscar pentru muzica din film. Lejer, unul dintre cele mai bune soundtrack-uri făcute vreodată.

9. Carl Orff- Grassenhauer versiunea pentru excelentul debut al lui Terence Mallick, Badlands despre care am scris şi eu aici. Cine a văzut filmul cusiguranţă îşi aminteşte melodia asta care are puterea să te înduioşeze şi să te înfricoşeze în acelaşi timp. Transcrierea în note muzicale a filmului.

8. Zumeji's Theme din superbul şi eminamente atmosfericul In the Mood for Love al lui Wong Kar Wai. Ţin minte şi-acuma că îmi ţineam pur si simplu respiraţia de fiecare dată când acordurile apăreau prin film. E genulde melodie care pare căse dezintegrează dacărespiriprea tare. Atâta de frumoasă mi se pare. Şi atât de potrivită filmului.

7. Chuck Berry- You Never Can Tell, bineîţeles. Tarantino. Pulp Fiction. Una din cele mai iconice scene din istoria cinematografului, Uma Thurman şi John Travolta dansând pe melodia asta. Poate fi ceva mai savuros decât dansul ăsta? Nu mai zic de chimia dintre ei... Bineînţeles că filmul are o coloană sonoră excelentă de la început la sfârşit ca, de altfel, toate filmele lui Tarantino. A doua melodie preferată din Pulp Fiction e chiar cea de la început, din restaurant, Dick Dale and His Del Tones - Miserlou... I love you honey bunny...

6. Michel Legrande- Swing Swing Swing din minunatul Vivre sa Vie al lui Godard. Scena asta îmi place aşade tare...când Nana începe să danseze de nicăieri, c-aşa-i place lui Godard. Melodia e contagioasă ca şi zâmbetul perfect şi ştrengăresc al Annei Karina. Iubsc scena, iubesc melodia, îl iubesc pe Godard.

5. Clint Mansell- Lux Aeterna din Requiem for a Dream al lui Aronofsky. E, cu siguranţa, genul de melodie care te urmăreşte mult timp după ce ai închis fillmul. Nu sunt sigură dacă există film făcut după 2000 cu o coloană sonoră mai puternică. Tind să cred ca ar intra lejer într-un top restrâns al celor mai bune coloane sonore originale ale tuturor timpurilor. Te scutură din temelii, ca şi filmul.

4. Zbigniew Preisner- Van Den Budenmayer - Concerto In E Minor (SBI 152) Version 1798 din The Double Life of Veronique de Kieslowski. Păi dacă asta nu e muzică din aia care te urmăreşte, nu ştiu ce e. Zbigniew înainte să colaboreze cu Terrence Mallick pentru Tree of Life a fost colaboratul lui Kieslowski. Ce-au făcut oamenii ăştia doi împreună cu greu poate fi egalat, după părerea mea. E şi una din cele mai intense scene din tot filmul. Am şi plâns la ea. De multe ori. Mi se pare perfectă.

3. Schuman- Piano Quartet in E major din superbul Fanny and Alexander de Bergman. Atâta de mult îmi place şi se potriveşte excelent filmului care se plimbă permanent şi imprecis între o reverie din asta de copil inocent şi o frică aproape palpabilă. E unul din filmele care m-au mişcat cel mai tare şi muzica din el, cu siguranţă ajută. Şi scena asta de început e extrem de puternică. Îmbinare perfectăîntre muzică şi imagine!

2. Bjork and Thom Yorke- I've Seen it All din cutremurătorul Dancer in the Dark al lui Von Trier. Acuma...eu chiar nu ştiu dacă se poate mai bine de-atât. Cel puţin pentru urechile şi retina mea. Bjork+ Yorke+ von Trier...genialitate la a treia. Iubesc coloana sonoră de la început la sfârşit. Nu cred că se poate face un musical mai visceral ca ăsta şi care să te scurgă de orice emoţie posibilă.

1. Richard Strauss- Also Spracht Zarathustra din 2001: A Space Odyssey de Kubrik. Apăi atunci când cineva sau ceva a creat universul a făcut-o cu siguranţă pe muzica asta. Să zic că e congruntă cu fiecare părticică din film e un understatement. Imaginile din film sunt o continuare a coloanei sonore si invers...aşa..ca un ciclu. Ce să mai zic de imaginea navei plutind lin prin infinitate pe minunata Dunăre Albastră a lui Johann Strauss? N-am văzut şi auzit încă ceva mai perfect.