Not so "Heavenly Creatures"

M-am şi ţinut de cuvânt. Sunt foarte mândră de mine. L-am scris în caieţel azi-noapte, l-am transcris acuma, de dimieaţă; nu-i rău. Şi am văzut filmul şsta pe la începutul săptămânii, cred că e primul de tura asta. De fapt nu cred, sunt sigură. E filmul de luni. Am făcut şi-o mică recapitulare: trailer, rezumat, check, check. Nu e filmul meu preferat săptămâna asta, am trişat puţin, sinceră să fiu. Dar am o explicaţie destul de bună. Am văzut Fanny and Alexander de Bergman şi am rămas puţin (mai mult) cutremurată şi destul de impresionată dar nu vreau să mă duc pe teritorii din alea în care sunt în pericol să mi se demonstreze (nu pentru prima dată) că sunt cam proastă. Şi-atunci am decis să merg pe mâna lui Peter Jackson.

Filmul lui, Heavenly Creatures (1994), e cât se poate de impresionant. E povestea cutremurătoare a unei prietenii între două adolescente, Pauline Parker si Juliet Hulme, relaţie a cărei efect subversiv le schimbă iremediabil vieţile. Primul lucru care m-a intrigat la film a fost faptul că e inspirat dintr-o poveste adevărată. Şi eram curioasă cum un regizor ca Jackson, care, să nu uităm, a creat lumea fantastică din LOTR, poate să se tempereze şi să rămână între graniţele a ceea ce numim real. doar că a trişat şi el atât de frumos... Nici nu pot să explic cât de frumos a trişat. Bine, bine, o să încerc.

Povestea are ca şi cadrul Noua Zeelandă (bănuiesc că e oobsesie de-a lui) şi cele două prietene sunt jucate de Melanie Lynskey (Pauline Parker) şi Kate Winslet în primul său rol (Juliet Hulme). Ultima e o tânţrţ burgheză care devine oarecum idolatrizată de simpla şi lipsita de strălucire fată de la ţară, Pauline. Cele două formează un tandem destul de ciudat, iar la scurt timp după ce se cunosc dezvoltă o legătură destul de puternică. Ceea ce le leagă iremediabil e înclinaţia spre visare şi evadare din realitate. Împreună ăşi dezvoltă o lume secretă, micul lor spaţiu de poveste în care idilicul se îmbină cu bizarul şi, uneori, grotescul. Cu cât se scufundă mai mult în irealitatea fabricată cu atât ruptura şi îstrăinarea de palpabil devine tot mai evidentă. Oamenii din jurul lor devin iremediabil inamici care le periclitează mica lume. Unele dintre cele mai reuşite momente ale filmului (şi nu mi-a fost uşor să aleg că sunt destule) sunt acelea în care Peter Jackson suprapune paradisul imaginat pe cotidian. Felul cum lumea aia ţi se ridică (la propriu) în faţa ochilor din nimic e o realizare incredibilă. E interesant cum aşa scene, în care copacii despica pământul şi se ridică uşor spre a-şi ocupa locul, nu pică ţn ridicol sau în exagerare. Totul e temperat şi cu foarte mult bun simţ. Oamenii care populează lumea lor sunt prinţese şi prinţi şi cavaleri. Doar că aceştia par nişte umbre a ceea ce ar trebui să fie; viziuni nedesluşite şi nedezvoltate ale imaginaţiei adolescentine.

Când fetele se văd puse în faţa unei iminente despărţiri, în mintea lor începe să se contureze şi, mai apoi, să se dezvolte un plan pentru a rămâne împreună şi a-şi înlătura obstacolele care le împiedică să fie fericite.

Mi-a plăcut foarte mult cum Peter Jackson a pus problema maturizării, a încercării de a ieşi necorupt din adolescenţă. Pentru că acolo e perioada critică, de pierdere iremediabilă, a ceea ce ai fost, a esenţei tale. Mi-a plăcut şi felul cum decid cele două fete să treacă peste hopul ăsta creându-şi u univers compensatoriu care funcţioneză în sens invers. Ironic, spaţiul devine sinonim cu universul pierut al copilăriei.

Heavenly Creatures este un film care nu trebuie ratat. E înfricoşător şi incredibil de înduioşător în acelaşi timp. Nu poţi distinge tu, ca spectator (aş vrea să găsesc un termen mai putin voyeurist dar nu găsesc, deocamdată) dacă personajele principale ţi-s drage sau dacă trebuie să le urăşti din răsputeri. Şi mie filmele astea care nu mă forţează să mă aşez într-o tabără, îmi plac cel mai mult.

Scenariul e o adaptare după jurnalele pe care le ţinea la acea vârstă Pauline Parker. Se pare că ar fi destul de bine transpuse pe celuloid, cu puţine coafări pe ici pe colo (între care şi o scenă care dă de înţeles că ar fi fost şi o legătură sexuală între cele două, legătură care, se pare, a fost negată de ele).

Cam ăsta e Heavenly Creatures in a mini nutshell. Kate Wislet e foarte bună (deşi pe alocuri mi s-a părut că a forţat), iar Melanie Lynskey, înfricoşătoare dar excelentă. Fuguţa de-l vedeţi. Eu l-aş nota cu 9 şi l-aş include printre favorite. Uite-un trailer:


Aşa...acuma mai am câteva menţiuni care, la fel, mi-au plăcut foarte mult dat nu pot scrie extensiv despre toate.
* Exotica (1994) de Atom Egoyan. Excelent film despre imposibilitatea de legătură reală între oameni.
* Fanny and Alexander (1982) de Bergman. Pur şi (nu aşa de) simplu.

Şi mai am şi o guilty pleasure. L-am pus la categoria asta că sunt conştientă că e un film pe alocuri stupid şi plin de clişee. Se numeşte One Day e din 2011, e regizat de Lone Scherfig cu Anne Hathaway şi Jim Sturgess, după un roman de David Nicholls. E o poveste de dragoste dintre doi tineri absolvenţi de facultate care se întinde pe parcursul a 20 de ani, perioadă în care ei incetează a mai fi aşa tineri...şi mai îmbătrânesc (din când în când). Sâmbătă noaptea, multă îngheţată, înţelegeti voi... Şi Anne Hathawaz e superbă. În opinia mea! Şi cam toate lucrurile importante din viaţa lor se întâmplă în aceeaşi zi, în ani diferiţi. Doar atunci ii vedem, în data de 15 iulie. Şi e foarte cheesey, pe bune! Şi nu, n-am citit cartea. Şi gata. Mă opresc.