On the edge: Moonrise Kingdom (2012)

Am avut săptămâna asta un picuţ de timp liber şi am decis să mă duc să văd Moonrise Kingdom, ultimul film al lui Wes Anderson, film despre care am vorbit şi aici. Am vrut să-l văd pentru că, deşi nu-s mega-fană Anderson, eram curioasă să văd la ce-a mai lucrat în ultimul timp. Şi traierul arată foarte bine. Şi,de ce să nu recunosc, lumea Wes ANderson pare fascinantă. În plus, grupul de actori care apar nu are cum să nu te atragă: Bill Murray, Frances McDormand, Bruce Willis, Edward Norton, Tilda Swinton şi Harvey Keitel. Eşti (sunt?) pur şi simplu starstruck numai când vezi o asemenea aliniere.

Filmul a avut premiera la Cannes anul ăsta, câteva zile mai târziu făcându-şi apariţia şi prin cinemaurile din UK. Am tot vrut să mă duc să-l văd dar tot timpul a apărut căte ceva şi până la urmă ieri am decis spontan că e timpul. Sinceră să fiu, nu m-a impresionat şi aveam deja aşteptări destul de scăzute. Nu cred că e un film prost şi vizual e excelent, ca o bucată din cea mai fină şimai dulce-amăruie ciocolată pe care ai putea-o savura vreodată. Cu toate astea pe mine m-a cam lăsat rece şi, deşi nu durează decâto oră jumate, pe mine m-a plictisit. Cred că Wes Anderson ori te fascinează, ori ba. Nu prea este cale de mijloc. Şi eu mă cam regăsesc în no man's landul care e jumătatea drumului. Şi mi se pare tot timpul că îmi scapă magia de care vorbeşte toată lumea, dar nici nu-mi displace total.



Filmul spune povestea a doi copii care nu se pot integra deloc în lumea din care fac parte, se îndrăgostesc subit şi decid să fugă împreună şi să-şi construiască propriul univers. Lumea în care îşi consumă existenţa e o insulă în Pacific, într-un peisaj de vis, uşor melancolic., care pare un soi de axis mundi, mai mult decât atât, pare singurul loc de pe planetă, iar personajele din film, singurii oameni care o populează. Şi, deşi perioada e undeva prin anii '60, filmul "suferă" de o atemporalitate care-i conferă o atemporalitate de basm. Asta pentru că mereu ai impresia că ai deschis o carte de poveşti şi în faţă ţi s-a aşternut neaşteptat, tărâmul fantastic despre care tocmai ai citit. Băiatul îşi dă "demisia" din clubul de cercetaşi din care face parte şi porneşte hotărât spre locul de întâlnire pe care şi l-au stabilit scriindu-şimici scrisori. EA, Suzy (Kara Hayward): rochiţă roz (pare o fătucă desprinsă din Blowup-ul lui Antonioni, valiză unghiulară galbenă, pleoape prematur vopsite, pisică drăgălaşă care a fost personajul meu preferat din tot filmul. Şi deşi e o pufoşenie pe care n-ai cum să n-o iubeşti, asta spune mult despre calitatea personajelor. EL, Sam (Jared Gilman): uniformă kaki de cercetaş, mini-canoe din lemn, căciulă de blană cu coadă şi ochelari cu rame negre, groase. Ei sunt cei doi care cauzează agitaţie în mica comunitate când fug în sălbăticie, unde se simt în siguranţă unul în prezenţa celuilalt. Captain Sharp (Bruce willis) e poliţistul cam sentimental care-i caută cu ajutorul lui Ward (Edward Norton) care e căpitanul deciziei de cercetaşi din care Sam face parte şi părinţii fetei, Walt şi Laura (Bill Murray şi Frances McDormand), care par uşor desprinşi de realitate.



Repet, vizual filmul e o minunăţie, o bijuterie cum numai Anderson ştie să şlefuiască. Dar mi se pare că aici i se opreşte magia. Scenariul mi s-a părut aproape inexistent iar personajele atât de nedezvoltate şi de "random" că nu mi-a venit să cred cum Wes Anderson a lăsat asemenea actori să pară nişte biete manechine unidimensionale. Şi pentru mine a fost deranjant. Nu mă jenează un film lent(ba din contra!) care să aibă multă substanţă şi substraturi pe care să-ţi ţeşi propria viziune, dar când substanţa lipseşte cu desăvârşire, ce faci? Adică da, am înţeles, copii care îşi trăiesc prima dragoste şi în a căror lume creată nu există dramă mai mare decât să fie despărţiţi. Dar parcă lucrul ăsta nu e satisfăcător. Eu tot timpul caut mai mult. Poate-s mai pretenţioasă de fel! Speram la un artificiu de scenariu dar s-a lăsat mult aşteptat şi la sfârşit am rămas doar cu dorinţa. Adică artificiile apar oarecum dar sunt cumva trase de păr chiar dacă accepţi pactul cu lumea ficţională din care fac parte.

Un aspect care mi-a plăcut enorm a fost muzica. Excelentă. Unrechile mi-au fost inundate de muzica franceză a anilor '60 care, trebuie să recunosc, s-a suprapus perfect peste atmosferă. Francoise Hardy sună excelent. Melodia, care apare şi în trailer, se poate asculta aici.



All in all Moonrise Kingdom e un film făcut de copilul din Wes Anderson (The Royal Tenenbaums, Rushmore, Fantastic Mr. Fox). Universul lui e extrem de bine conturat si extrem de atrăgător pentru privitori. Mintea lui trebuie să fie unloc tare interesant de explorat. (Oare la fel de frumoase-i sunt şi gândurile?) Păcat că, punând atât demult accent pe stil şi uitând esenţa, sepierde multdin ceea ce ar fi putut fi un film excelent. Eu tot nu pot lua o decizie hotărâtoare în privinţa lui şi rămân (încă) în dubii. De amuzant nu mi s-a părut tare amuzant dacă stau să mă gândesc. am zâmbit la căteva faze. Îl recomand pentru cei care vor să se relaxeze cu un film uşurel care reuşeşte să hipnotizeze. Eu o să-i aştept următorul film care, mereu speranţe, vreau să mă dea pe spate.

Trailer: